Alexander Nanau

Alexander Nanau
Date personale
Născut (45 de ani)[2]

Alexander Nanau (n. , București, România) este un regizor de film, producător și scenarist german, născut în România.

Biografie

Alexander Nanau s-a născut în data de 18 mai 1979, la București. Din 1990 locuiește în Germania.[3] El a studiat regia la renumită Academie Germană de Film și Televiziune din Berlin (DFFB)[4] și a fost deținătorul a două burse la Institutul Sundance,[5] respectiv Academia de Artă (Akademie der Künste) din Berlin.[6] În 2007 a înființat în România casa de producție Alexander Nanau Production.[7] Filmul său documentar, Lumea văzută de Ion B., a câștigat, în 2010, premiul Emmy Internațional la prestigioasa categoria „Arts Programming”,[8] iar Toto și surorile lui, un alt documentar al lui Nanau, a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film în 2015.[9] Cel din urmă a avut o distribuție internațională numeroasă și a avut succes în rândul festivalurilor din întreaga lume. Nanau a fost director de imagine pentru documentarul francez-german Nothingwood, filmat în Afganistan, care a avut premiera la Cannes în 2017,[10][11] în selecția Quinzaine des Réalisateurs. Filmul său documentar Colectiv a câștigat în 2020 Premiul Academiei Europene de Film la categoria „cel mai bun documentar” și este primul film românesc nominalizat la Premiile Oscar, în 2 categorii („Cel mai bun film internațional” și „Cel mai bun film documentar”).[12]

Filmografie

Ca asistent de regie

  • Fremder Freund (asistent de regie) (2003)[13]
  • Dornröschen erwacht (film) (2006)[14]

Ca regizor

Ca scenarist

Ca director de imagine

Note

  1. ^ COLLECTIVE is European Documentary 2020 (în engleză), europeanfilmawards.eu, , accesat în  
  2. ^ a b Alexander Nanau, Filmportal.de 
  3. ^ Dokumentarfilm „Colectiv“, Deutschlandfunk, 14 noiembrie 2019
  4. ^ Dokumentarfilm „Colectiv“, Deutschlandfunk, 14 noiembrie 2019
  5. ^ Toto and His Sisters, Nuremberg International Human Rights Film Festival, 2015
  6. ^ Stipendiatinnen / Stipendiaten 2006, Akademie der Künste, 2006
  7. ^ Documentarul "colectiv", regizat de Alexander Nanau, lansat în România, Radio România Internațional, 7 martie 2020
  8. ^ Romanian documentary 'The World According to Ion B' gets Emmy Award, Romania Insider, 23 noiembrie 2010
  9. ^ Dokumentarfilm „Colectiv“, Deutschlandfunk, 14 noiembrie 2019
  10. ^ Nothingwood, imdb.com
  11. ^ ‘Nothingwood’ tribute to soaring happiness, crashing despair of Afghan director, France 24, 23 mai 2017
  12. ^ "colectiv", de Alexander Nanau, a fost ales cel mai bun documentar la Premiile Academiei Europene de Film Arhivat în , la Wayback Machine., AGERPRES, 13 decembrie 2020
  13. ^ Fremder Freund, imdb.com
  14. ^ Dornröschen erwacht, imdb.com
  15. ^ Peter Zadek pune în scenă Peer Gynt, imdb.com
  16. ^ Peter Zadek pune în scenă Peer Gynt, imdb.com

Legături externe

  • en Alexander Nanau la Internet Movie Database
  • en Alexander Nanau C.V.[nefuncțională]
  • ro Cinemagia - Alexander Nanau


v  d  m
Filme regizate de Alexander Nanau
Peter Zadek pune în scenă Peer Gynt (2006)  • Lumea văzută de Ion B. (2009)  • Toto și surorile lui (2014)  • Colectiv (2019)
v  d  m
Cel mai bun regizorPremiile Gopo
Cel mai bun regizor
Corneliu PorumboiuA fost sau n-a fost? (2007) • Cristian Mungiu4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2008) • Radu MunteanBoogie (2009) • Corneliu PorumboiuPolițist, adjectiv (2010) • Florin ȘerbanEu când vreau să fluier, fluier (2011) • Cristi PuiuAurora (2012) • Radu JudeToată lumea din familia noastră (2013) • Călin Peter NetzerPoziția copilului (2014) • Nae CaranfilCloser to the Moon (2015) • Radu JudeAferim! (2016) • Cristi PuiuSieranevada (2017) • Daniel Sandu – Un pas în urma serafimilor (2018) • Constantin Popescu – Pororoca (2019) • Corneliu PorumboiuLa Gomera (2020) • Alexander Nanau – Colectiv (2021) • Cristi PuiuMalmkrog (2022) • Paul NegoescuOameni de treabă (2023) • Tudor GiurgiuLibertate (2024)
Gale Gopo după ani
200720082009201020112012201320142015201620172018201920202021202220232024
Control de autoritate
frontpage hit counter
Alexander_Nanau