Cazul Penescu

Cazul Penescu (aprilie 2009) a fost demarat după ce Direcția Națională Anticorupție a descoperit că patronul echipei românești FC Argeș, Cornel Penescu, a încercat să mituiască mai mulți arbitri, dar și câțiva oficiali ai FRF, cu scopul de a aranja câteva din meciurile echipei sale.[1]

Detaliile cazului

Procurorii D.N.A. l-au reținut pe Cornel Penescu în dimineața zilei de 13 aprilie 2009 din sediul lanțului său de hypermarketuri, Pic, pentru dare de mită, arestându-l pentru 24 de ore.

Tot în aceeași zi au fost arestați și Cristian Libertatu — fostul director al Oficiului pentru Protecția Consumatorului Argeș —, Liviu Făcăleață — directorul hypermarketurilor PIC — și Gheorghe Constantin — președintele C.C.A din cadrul FRF.[2]

În zilele care au mai urmat au mai fost arestați pe rând: Marcel Lică — vicepreședintele C.C.A., la aceea dată fiind pentru scurt timp președintele C.C.A., după care a demisionat —, Sorin Corpodean — arbitru —, Marcel Savaniu — arbitru —, Aurelian Bogaciu — arbitru.[3][4]

În cadrul aceleiași anchete au mai fost cercetați Florin Prunea — directorul departamentului de relații internaționale din cadrul FRF —, Ilie Penescu — fratele lui Cornel Penescu —, Ionuț Badea — antrenorul echipei FC Argeș —, Tiberiu Lajos — arbitru —, Tudor Pendiuc — primarul Piteștiului.

În urma cazului, Comisia de disciplină a FRF a stabilit retrogradarea echipei FC Argeș și declararea lui Cornel Penescu persona non grata.[5]

Note

  1. ^ Penescu, acuzat că a plătit aproximativ 125.000 € pentru arbitraje favorabile! | ProSport
  2. ^ Constantin, reţinut pentru 24 de ore! El şi Penescu părăsesc, încătuşaţi, sediul DNA! Procurorii au cerut reţinerea lor pe 29 de zile! | ProSport
  3. ^ Corpodean, Savaniu şi Lică vor fi duşi la Tribunalul Argeş cu propunerea de arestare preventivă! | ProSport
  4. ^ Motivarea oficială DNA: "Bogaciu a luat mită 5000 $ de la Penescu" | ProSport
  5. ^ RETROGRADAŢI! | ProSport

Legături externe

  • http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/penescu-acuzat-ca-a-platit-aproximativ-125-000-pentru-arbitraje-favorabile-4208790