Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Edna Mazia
Date personale
Nume la naștere
עדנה קוטלוביץ'
Născută
[1]
Edna Mazia (sau Edna Mazya, în ebraică עדנה מזי"א, n. , Tel Aviv, Israel – d. [3])[4] a fost o dramaturgă, scriitoare, scenaristă și regizoare de teatru israeliană.
Date biografice
Edna Mazia s-a născut sub numele Edna Kotlowicz și a copilărit pe strada Smuts, într-un cartier din nordul Tel Avivului, ca singurul copil al unui avocat,care fusese comandantul branșei din Africa de Sud al organizației sioniste revizioniste „Etzel” (sau „Irgun”), și al unei imigrante din Viena care devenise în Palestina militantă a mișcării subterane naționaliste radicale evreiești „Lehi” (sau „Grupul Stern”), sciziune a „Etzel”.[5] În casa părintească s-a vorbit engleza.
În virtutea caracterului ei rebel, moștenit, după câte se pare de la părinți, și Edna Mazia a fost atrasă temporar în tinerețe, sub influența unor relații personale, de idei politice nonconformiste cum erau cele ale micului grup radical de extremă stângă și antisionist Matzpen.[6]
Edna Mazia a absolvit cu titlul de master studii de filosofie și teatru la [[Universitatea din Tel Aviv]], unde a predat mai târziu cursuri de scriere creativă.[7] La Teatrul Kameri din Tel Aviv a regizat piesele prietenei ei celei mai bune, dramaturga Anat Gov: „Prietenele cele mai bune”,„Lisistrata 2000”,„Vai, Doamne”, „Bărbat casnic” „O familie caldă”.
Viața privată
Mazia a fost căsătorită cu Yoav Mazia, cu care a locuit în așezarea Tamrat din Galileea inferioară, apoi în comuna natală a soțului, Nahalal. Dupa ce a divorțat în 2004 a locuit la Tel Aviv. A avut un fiu, Mike, și o fiică, Elisheva, care a fost un timp directoarea administrativa a Teatrului Han din Ierusalim, de asemenea a avut trei nepoți.
Scriitoarea a decedat în decembrie 2023 la Tel Aviv în urma unei maladii maligne.A fost înmormântată la Nahalal.
Premii și distincții
1997 - Premiul Meir Margalit (după numele unui faimos actor israelian din secolul al XX-lea) pentru piesa „Povestea unei familii”
- Premiul Lea Goldberg pentru aceeași piesă, „Povestea unei familii”
1999 - Dramaturgul anului 1998-1999 pentru piesa „Rebelii”
1999 - Premiul Meir Margalit pentru piesa „Rebelii”
Opere
Piese de teatru
„Viena de pe malul mării” (Vina al hayam - וינה על הים)
„Jocuri în curtea din spate”, „Jocul ”(Miskhakim bahatzer ha'ahorit) משחקים בחצר האחורית - inspirată de un caz de viol în grup care a cutremurat țara, din kibuțul Shomrat - 1993
„Poveste de familie” (Sipur mishpahti סיפור משפחתי), piesă în două acte, editura Or Am - 1997, 2013
„Rebelii” (Hamordim - המורדים), piesă în doua acte, editura Or Am - 1999- inspirată de activitatea politică a părinților ei
„Poveste de familie” (Roman mishpahtí רומן משפחתי ), editura Keshet, în redacția lui Tzruya Shalev- 2005 - după piesa „Poveste de familie” - despre destinul unei familii evreiești la Viena și la Tel Aviv
Scenarii de film
- cu Amos Gutman:
1982 - Nagúa „נגוע” (Drifting, sau Afflicted - Bătut de soartă)
1987 - „Himo regele Ierusalimului” (Himo melekh Yerushalayim) חימו מלך ירושלים - după Yoram Kaniuk
1986 - „Bar 51” בר 51 (între altele, cu concursul actorului Moscu Alkalai)
În România
în limba maghiară - „Jocuri în curtea din spate” -„Kisded játékok” - la Compania Tompa Miklós a Teatrului Național din Târgu Mureș , în regia lui Constantin Anatol
în limba română:
„Jocul” - la Teatrul Act - 2011 și la Teatrul XL din Iași - 2019
Shiri Lev Ari - reportaj în Haaretz, 19 iulie 2009 - în ebraică
în Lexiconul literaturii ebraice noi pe internet în ebraică site al Univ. Ohio după Moshe Granot Leksikon histori shel hasofrim haivrim meaz Tashah Lexicon istoric al scriitorilor ebraici după anul 1948, Asociația scriitorilor ebraici, Dani Sfarim, Kiryat Gat, 2009
Israeli Dramatists Website în engleză
interviu televizat cu Edna Mazia luat de psihiatrul și psihanalistul Yoram Yovel, 10.10.2012
reportaj in revista Timeout Tel Aviv - Edna Mazia povestește despre copilăria ei în Tel Aviv, 31.8.2014