Peștii din Marea Neagră
Lista peștilor din Marea Neagră conține 198 specii de pești care trăiesc în apele Mării Negre. Lista include atât reprezentanți ai faunei indigene, cât și specii invazive sau introduse. În listă sunt incluși peștii osoși (Osteichthyes), peștii cartilaginoși (Chondrichthyes) și ciclostomii (Cyclostomata). Lista cuprinde specii marine și salmastre. Apele salmastre litorale (în România complexul Razelm-Sinoe, melelele de la gurile Dunării) sunt populate de specii eurihaline, fie dulcicole, fie marine, precum și de specii migratoare. Speciile migratoare (peștii diadromi) întreprind migrațiuni periodice din mare în apele dulci (pești anadromi) și invers (pești catadromi).
Pe litoralul românesc al Mării Negre au fost identificate 131 specii de pești (fauna piscicolă de la litoralul românesc cuprinde, potențial, peste 140 de specii și subspecii [1]), pe litoralul bulgăresc 187, turcesc 167, ucrainean 155, rusesc 112 și pe cel georgian 110 specii. După starea de conservare după criteriile IUCN, 9 specii sunt critic amenințate cu dispariția, o specie amenințată cu dispariția, 11 specii sunt vulnerabile, 4 sunt aproape amenințate cu dispariția, 139 neamenințate cu dispariția; pentru 15 specii sunt date insuficiente pentru evaluarea stării de conservare, iar 19 specii nu au fost încă evaluate. Cele 9 specii critic amenințate cu dispariția sunt: Squatina squatina (rechinul înger), Acipenser gueldenstaedtii (nisetrul), Acipenser nudiventris (viza), Acipenser persicus (sturionul persan), Acipenser stellatus (păstruga), Acipenser sturio (șipul), Huso huso (morunul), Anguilla anguilla (anghila europeană), Knipowitschia cameliae (guvidul mic din Delta Dunării).
Istoric
Prima descriere a peștilor din Marea Neagră a fost făcută de către Pallas în 1811. A. Nordmann descrie, în Prodrome de la faune Pontique (1840), 173 de specii de pești din Marea Neagră și fluviile care se varsă în ea. Cele mai complete informații despre speciile de pești din Marea Neagră au fost date de Slastenenko (1955-1956), care a descris 189 de specii.[2] Datele cu privire la biodiversitatea speciilor de pești din Marea Neagră pot fi găsite și în lucrările lui Berg (1949), Rass (1949, 1965), Svetovidov (1964) și Vasileva (2007). Svetovidov (1964) a descris 150 specii de pești marini și diadromi (care întreprind migrațiuni periodice din mare în apele dulci și invers) în apele Mării Negre.[3] Vasileva (2007) a descris 176 specii de pești în Marea Neagră.[4][5]
În România ihtiofauna Mării Negre este studiată de Antipa, Borcea, Bănărescu, Oțel etc.[6][7] Grigore Antipa semnalează șipul (Acipenser sturio) pentru prima oară în Marea Neagră, iar în 1941 publică prima lucrare monografică monumentală asupra Mării Negre intitulată Marea Neagră și ihtiologia ei.[6][7] Între 1926 și 1937, Ioan Borcea, profesor la Universitatea din Iași și fondatorul Stațiunii zoologice marine de la Agigea (1926), are o susținută activitate ihtiologică; cercetările sale se referă la biologia și migrațiunile principalelor specii de pești din Marea Neagră, la clupeide, mugilide, gobiide, bleniide și labride. Printre monografiile lui Ioan Borcea se remarcă: Observations sur la faune des lacs Razelm (1926); Fauna Mării Negre pe litoralul Dobrogei (1928); Observations sur les poissons migrateurs dans les eaus roumaines de la Mer Noire (1929); Quelques considerations sur la faune de la Mer Noire en face du littoral roumain (1930); Nouvelles contributions a l'étude de la faune benthonique dans la Mer Noire, près du litoral roumaine (1931); Revision systematique et distributions geographiques des Gobbides de la Mer Noire et particulierement des eaux roumaines (1934); Les clupeides de la region littorale roumaine de la Mer Noire des eaux interieurs (1936).[6][7] În 1952 iese de sub tipar renumitul „Tratat de ichtiologie” a lui Sergiu Cărăușu, în care sunt descrise speciile de pești din România, cuprinzând și cele din Marea Neagră.[8] În 1964 apare monografia lui Petru Bănărescu „Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși)”, iar în 1969 „Fauna Republicii Socialiste România. Vol. XII : Fascicula 1: Cyclostomata și Chondrichthyes (Cyclostomi și selacieni)” unde sunt descrise amănunțit toate speciile de pești din România, inclusiv și cele de pe litoralul romînesc al Mării Negre.[6][7] Radu Gheorghe și Radu Elena publică în 2008 „Determinator al principalelor specii de pești din Marea Neagră”.[9]
Legendă
Următoarele etichete sunt utilizate pentru a indica starea de conservare a speciilor după criteriile IUCN:
EX | Extinct | Dispărută |
CR | Critically Endangered | Critic amenințată cu dispariția |
EN | Endangered | Amenințată cu dispariția |
VU | Vulnerable | Vulnerabilă |
NT | Near Threatened | Aproape amenințată cu dispariția |
LC | Least Concern | Neamenințată cu dispariția |
DD | Data Deficient | Date insuficiente |
NE | Not Evaluated | Neevaluată |
Toate speciile enumerate mai jos sunt clasificate după originea lor ca native, introduse, invazive și specii accidentale.
Lista
Denumirea științifică latină | Autorul taxonului | Denumirea română | Originea speciei | Țara unde se întâlnește | Statutul IUCN | Imaginea |
Ordinul: Petromyzontiformes | ||||||
Familia: Petromyzontidae | ||||||
Eudontomyzon mariae[10][11] | (Berg, 1931) | Chișcar de râu, Chișcar ucrainean | Nativă | Bulgaria, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[12] | |
Ordinul: Rajiformes | ||||||
Familia: Rajidae | ||||||
Raja clavata[13][14] | Linnaeus, 1758 | Vatos, Vulpe de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Aproape amenințată cu dispariția[15] | |
Ordinul: Myliobatiformes | ||||||
Familia: Dasyatidae | ||||||
Dasyatis pastinaca[16][17] | Linnaeus, 1758 | Pisică de mare comună | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Date insuficiente[18] | |
Familia: Gymnuridae | ||||||
Gymnura altavela[19][20] | (Linnaeus, 1758) | Gimnură | Accidentală | Turcia | Vulnerabilă[21] | |
Ordinul: Carcharhiniformes | ||||||
Familia: Scyliorhinidae | ||||||
Scyliorhinus canicula[22][23] | (Linnaeus, 1758) | Rechin pisică | Accidentală | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[24] | |
Familia: Sphyrnidae | ||||||
Sphyrna zygaena[25] | (Linnaeus, 1758) | Pește ciocan, Rechin ciocan | Accidentală | Bulgaria, România | Vulnerabilă[26] | |
Ordinul: Hexanchiformes | ||||||
Familia: Hexanchidae | ||||||
Hexanchus griseus[27][28] | (Bonnaterre, 1788) | Rechin cu șase branhii | Accidentală | Turcia | Aproape amenințată cu dispariția[29] | |
Ordinul: Lamniformes | ||||||
Familia: Alopiidae | ||||||
Alopias vulpinus[30][31] | (Bonnaterre, 1788) | Rechin vulpe | Accidentală | Bulgaria, Turcia | Vulnerabilă[32] | |
Ordinul: Squaliformes | ||||||
Familia: Squalidae | ||||||
Squalus acanthias[33] | Linnaeus, 1758 | Câine de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Vulnerabilă[34] | |
Squalus blainville[35] | (Risso, 1827) | Rechin spinos | Nativă | Bulgaria, Georgia, Turcia | Date insuficiente[36] | |
Ordinul: Squatiniformes | ||||||
Familia: Squatinidae | ||||||
Squatina squatina[37][38] | Linnaeus, 1758 | Rechin înger, Rechin călugăr | Accidentală | Bulgaria, Turcia | Critic amenințată cu dispariția[39] | |
Ordinul: Acipenseriformes | ||||||
Familia: Acipenseridae | ||||||
Acipenser gueldenstaedtii[40][41] | (Brandt & Ratzeburg, 1833) | Nisetru | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Critic amenințată cu dispariția[42] | |
Acipenser nudiventris[43][44] | Lovetsky, 1828 | Viză | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Critic amenințată cu dispariția[45] | |
Acipenser persicus[46][47] | Borodin, 1897 | Sturion persan | Nativă | Bulgaria, Georgia | Critic amenințată cu dispariția[48] | |
Acipenser ruthenus[49][50][51] | Linnaeus, 1758 | Cegă | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Vulnerabilă[52] | |
Acipenser stellatus[53][54] | Pallas, 1771 | Păstrugă | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Critic amenințată cu dispariția[55] | |
Acipenser sturio[56][57][58] | Linnaeus, 1758 | Șip | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Critic amenințată cu dispariția[59] | |
Huso huso[60][61] | Linnaeus, 1758 | Morun | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Critic amenințată cu dispariția[62] | |
Ordinul: Anguilliformes | ||||||
Familia: Anguillidae | ||||||
Anguilla anguilla[63][64][65] | Linnaeus, 1758 | Anghilă europeană | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Critic amenințată cu dispariția[66] | |
Familia: Congridae | ||||||
Conger conger[67][68] | Linnaeus, 1758 | Anghilă de mare | Accidentală | Bulgaria, România, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[69] | |
Ordinul: Clupeiformes | ||||||
Familia: Engraulidae | ||||||
Engraulis encrasicolus[70][71][72] | Linnaeus, 1758 | Hamsie | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[73] | |
Familia: Clupeidae | ||||||
Alosa caspia paleostomi (inclusă de unii autori ca subspecie Caspialosa tanaica palaeostomi în specia Alosa tanaica)[74][75] | (Sadowsky, 1934) | Rizeafcă palestiniană | Nativă | Georgia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[76] | |
Alosa fallax[77][78] | Lacépède, 1800 | Chepă | Nativă | Bulgaria, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[79] | |
Alosa immaculata[80][81] | Bennett, 1835 | Scrumbie de Dunăre | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Vulnerabilă[82] | |
Alosa maeotica[83][84] | Grimm, 1901 | Scrumbie de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[85] | |
Alosa tanaica[86][87] | (Grimm, 1901) | Rizeafcă | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[88] | |
Clupeonella cultriventris[89][90] | (Nordmann, 1840) | Gingirică | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[91] | |
Sardina pilchardus[92][93] | Walbaum, 1792 | Sardea | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[94] | |
Sardinella aurita[95] | Valenciennes, 1847 | Sardeluță | Accidentală | Bulgaria, Georgia, România, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[96] | |
Sprattus sprattus[97][98] | (Linnaeus, 1758) | Șprot | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neevaluată | |
Ordinul: Salmoniformes | ||||||
Familia: Salmonidae | ||||||
Salmo coruhensis[99] | Turan, Kottelat & Engin, 2010 | Păstrăv de Çoruh | Nativă | Georgia, Turcia | Neevaluată | |
Salmo labrax (Salmo trutta labrax)[100][101] | Pallas, 1814 | Păstrăv de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[102] | |
Salmo rizeensis[103] | Turan, Kottelat & Engin, 2010 | Păstrăv de Rize | Nativă | Georgia, Turcia | Neevaluată | |
Salmo trutta[104][105][106] | Linnaeus, 1758 | Păstrăv | Introdusă | Bulgaria, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[107] | |
Ordinul: Gadiformes | ||||||
Familia: Gadidae | ||||||
Merlangius merlangus, (Odontogadus merlangus, Odontogadus merlangus euxinus)[108][109] | Linnaeus, 1758 | Bacaliar | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[110] | |
Micromesistius poutassou[111][112] | (Risso, 1827) | Putasu, Merlan albastru | Accidentală | Bulgaria, Ucraina | Neevaluată | |
Familia: Lotidae | ||||||
Gaidropsarus mediterraneus[113][114] | (Linnaeus, 1758) | Galea | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neevaluată | |
Familia: Merlucciidae | ||||||
Merluccius merluccius[115][116][117] | (Linneus, 1758) | Merluciu european | Nativă | Bulgaria, Georgia, Turcia | Neamenințată cu dispariția [118] | |
Ordinul: Ophidiiformes | ||||||
Familia: Ophidiidae | ||||||
Ophidion rochei[119] | Müller, 1845 | Cordea, Pește de noapte | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Date insuficiente[120] | |
Ordinul: Lophiiformes | ||||||
Familia: Lophiidae | ||||||
Lophius budegassa[121] | (Spinola, 1807) | Pește pescar sud-european, Pește pescar cu burta neagră | Nativă | Turcia | Date insuficiente[122] | |
Lophius piscatorius[123][124] | Linnaeus, 1758 | Pește pescar, Drac de mare, Diavol de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[125] | |
Ordinul: Atheriniformes | ||||||
Familia: Atherinidae | ||||||
Atherina boyeri (Atherina pontica)[126][127] | Risso, 1810 | Aterină | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[128] | |
Atherina hepsetus[129][130] | Linnaeus, 1758 | Aterină mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neevaluată | |
Ordinul: Beloniformes | ||||||
Familia: Belonidae | ||||||
Belone belone[131][132] | (Linnaeus, 1761) | Zărgan, Zărgan pontic | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[133] | |
Ordinul: Cyprinodontiformes | ||||||
Familia: Poeciliidae | ||||||
Gambusia holbrooki[134] | Girard, 1859 | Gambuzie orientală | Introdusă | Bulgaria, Georgia, România, Turcia | Neamenințată cu dispariția[135] | |
Ordinul: Zeiformes | ||||||
Familia: Zeidae | ||||||
Zeus faber (include și specia Zeus pungio)[136][137] | Linnaeus, 1758 | Dulgher mare, Dulgher | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Date insuficiente[138] | |
Ordinul: Gasterosteiformes | ||||||
Familia: Gasterosteidae | ||||||
Gasterosteus aculeatus[139][140] | Linnaeus, 1758 | Ghidrin | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[141] | |
Pungitius platygaster[142] | (Kessler, 1859) | Pălămidă de baltă, Osar | Nativă | Bulgaria, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[143] | |
Ordinul: Syngnathiformes | ||||||
Familia: Syngnathidae | ||||||
Hippocampus guttulatus (Hippocampus hippocampus microstephanus)[144][145] | (Cuvier, 1829) | Căluț de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Date insuficiente[146] | |
Nerophis ophidion[147][148] | (Linnaeus, 1758) | Ață de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[149] | |
Syngnathus abaster (Syngnathus nigrolineatus)[150] | Risso, 1826 | Undrea, Undrea de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[151] | |
Syngnathus acus[152][153] | Linnaeus, 1758 | Ac de mare comun | Accidentală | Bulgaria,Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[154] | |
Syngnathus schmidti[155] | Popov, 1927 | Ac de mare ghimpat | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Date insuficiente[156] | |
Syngnathus tenuirostris[157][158] | Rathke, 1837 | Ac de mare cenușiu, Ac de mare cu bot subțire | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Date insuficiente[159] | |
Syngnathus typhle[160][161] | Linnaeus, 1758 | Ac de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[162] | |
Syngnathus variegatus[163] | Pallas, 1814 | Ac de mare vărgat, Ac de mare vărgat cu alb | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Date insuficiente[164] | |
Ordinul: Scorpaeniformes | ||||||
Familia: Scorpaenidae | ||||||
Scorpaena notata[165][166] | Rafinesque, 1810 | Scorpie de mare mică | Nativă | Rusia, Turcia | Neamenințată cu dispariția[167] | |
Scorpaena porcus [168][169] | Linnaeus, 1758 | Scorpie de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[170] | |
Familia: Dactylopteridae | ||||||
Dactylopterus volitans[171][172] | Linnaeus, 1758 | Peștele zburător european | Accidentală | Bulgaria, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[173] | |
Familia: Triglidae | ||||||
Chelidonichthys cuculus[174][175] | (Linnaeus, 1758) | Rândunică de mare roșie | Accidentală | Bulgaria, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[176] | |
Chelidonichthys lucerna (Trigla lucerna)[177][178] | (Linnaeus, 1758) | Rândunică de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[179] | |
Eutrigla gurnardus[180][181] | (Linnaeus, 1758) | Rândunică de mare cenușie | Accidentală | Bulgaria, Turcia | Neevaluată | |
Ordinul: Gobiesociformes | ||||||
Familia: Gobiesocidae | ||||||
Apletodon bacescui (Apletodon dentatus bacescui, Apletodon microcephalus bacescui)[182] | (Murgoci, 1940) | Pește ventuză cu cap mic | Nativă | Bulgaria, România, Turcia | Neamenințată cu dispariția[183] | |
Diplecogaster bimaculata [184][185] | (Bonnaterre, 1788) | Pește ventuză bimaculat | Nativă | Bulgaria, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[186] | |
Lepadogaster candolii[187][188] | Risso, 1810 | Pește ventuză Candolle, Pește ventuză cu botul gros | Nativă | Bulgaria, România, Georgia, Rusia, Turcia, Ucraina | Neevaluată | |
Lepadogaster lepadogaster[189][190] | (Bonnaterre, 1788) | Pește ventuză comun | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[191] | |
Ordinul: Perciformes | ||||||
Familia: Blenniidae | ||||||
Aidablennius sphynx (Blennius sphinx)[192][193] | (Valenciennes, 1836) | Iepuraș de mare, Cocoșel de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[194] | |
Blennius ocellaris[195][196] | Linnaeus, 1758 | Cocoșel de mare ocelat | Nativă | Bulgaria, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[197] | |
Coryphoblennius galerita[198][199] | (Linnaeus, 1758) | Cocoșel de mare moțat | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[200] | |
Microlipophrys adriaticus (Lipophrys adriaticus)[201] | (Steindachner & Kolombatovic, 1883) | Cocoșel de mare adriatic | Accidentală | Bulgaria, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[202] | |
Parablennius gattorugine[203][204] | (Linnaeus, 1758) | Cocoșel de mare cu botul turtit | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[205] | |
Parablennius incognitus[206][207] | Bath, 1968 | Cocoșel de mare verde | Invazivă | Bulgaria, Georgia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[208] | |
Parablennius sanguinolentus (Blennius sanguinolentus)[209][210] | (Pallas, 1814) | Corosbină, Cățel de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[211] | |
Parablennius tentacularis (Blennius tentacularis)[212][213] | (Brünnich, 1768) | Cocoșel de mare, Cocoșel de mare tentaculat | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[214] | |
Parablennius zvonimiri (Blennius zvonimiri)[215][216] | Kolombatovic, 1892 | Cocoș de mare, Corosbină cu coarne | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[217] | |
Salaria pavo (Blennius pavo)[218][219] | (Risso, 1810) | Corosbină cu creastă, Cocoșel de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[220] | |
Familia: Tripterygiidae | ||||||
Tripterygion tripteronotus[221][222] | (Risso, 1810) | Corosbină cu trei înotătoare | Nativă | Bulgaria, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[223] | |
Familia: Callionymidae | ||||||
Callionymus fasciatus[224] | Valenciennes, 1837 | Șoricel de mare dungat | Nativă | Bulgaria, Rusia, Turcia | Neamenințată cu dispariția[225] | |
Callionymus lyra[226][227] | Linnaeus, 1758 | Calionim liră | Nativă | Bulgaria, Georgia, Rusia, Turcia | Neamenințată cu dispariția[228] | |
Callionymus pusillus (Callionymus festivus)[229][230] | Delaroche, 1809 | Șoricel de mare, Calionim | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[231] | |
Callionymus risso (Callionymus belenus)[232][233] | Le Sueur, 1814 | Șoricel de mare mic, Calionim mic | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[234] | |
Familia: Gobiidae | ||||||
Aphia minuta[235][236] | (Risso, 1810) | Guvid străveziu, Guvid de sticlă | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neevaluată | |
Babka gymnotrachelus[237] | (Kessler, 1857) | Moacă de nămol, Mocănaș | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[238] | |
Benthophiloides brauneri[239] | Beling & Iljin, 1927 | Guvid de Dunăre | Nativă | Bulgaria, România, Ucraina | Date insuficiente[240] | |
Benthophilus stellatus[241] | Sauvage, 1874 | Umflătură | Nativă | Bulgaria, România, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[242] | |
Benthophilus nudus[243] | Berg, 1898 | Umflătură golașă pontică | Nativă | Bulgaria, România, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[244] | |
Caspiosoma caspium[245] | (Kessler, 1877) | Caspiosomă | Nativă | Bulgaria, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[246] | |
Chromogobius zebratus[247][248] | (Kolombatovic, 1891) | Guvid zebrat | Accidentală | Ucraina | Neamenințată cu dispariția[249] | |
Chromogobius quadrivittatus[250][251] | (Steindachner, 1863) | Guvid cu patru dungi | Nativă | Bulgaria, Rusia, Turcia | Neamenințată cu dispariția[252] | |
Gammogobius steinitzi[253][254] | (Bath, 1971) | Guvid Steinitz | Nativă | Bulgaria, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[255] | |
Gobius auratus[256][257] | Risso, 1810 | Guvid auriu | Invazivă | Ucraina | Neamenințată cu dispariția[258] | |
Gobius bucchichi[259][260] | Steindachner, 1870 | Guvid Bucchich | Nativă | Bulgaria, Georgia, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[261] | |
Gobius cobitis[262][263] | Pallas, 1814 | Guvid gigant | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neevaluată | |
Gobius cruentatus[264][265] | Gmelin, 1789 | Guvid cu gura roșie | Invazivă | Bulgaria, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[266] | |
Gobius niger[267][268] | Linnaeus, 1758 | Guvid negru | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[269] | |
Gobius paganellus[270][271] | Linnaeus, 1758 | Guvid de piatră | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[272] | |
Gobius xanthocephalus[273][274] | Heymer & Zander, 1992 | Guvid cu capul galben | Nativă | Bulgaria, Georgia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[275] | |
Knipowitschia cameliae[276] | Nalbant & Otel, 1995 | Guvid mic din Delta Dunării | Nativă | Bulgaria, România | Critic amenințată cu dispariția[277] | |
Knipowitschia caucasica[278] | (Berg, 1916) | Guvid mic | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[279] | |
Knipowitschia longecaudata[280] | (Berg, 1916) | Guvid cu coada lungă | Nativă | Bulgaria, România, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[281] | |
Mesogobius batrachocephalus[282] | (Pallas, 1814) | Hanos | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[283] | |
Millerigobius macrocephalus[284] | (Kolombatovic, 1891) | Guvid macrocefal | Invazivă | Bulgaria, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[285] | |
Neogobius fluviatilis (Apollonia fluviatilis)[286] | (Pallas, 1814) | Zimbraș | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[287] | |
Neogobius melanostomus (Apollonia melanostoma)[288] | (Pallas, 1814) | Strunghil | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[289] | |
Pomatoschistus bathi[290][291] | (Miller, 1982) | Guvid Bath | Invazivă | Bulgaria, Georgia, Rusia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[292] | |
Pomatoschistus marmoratus[293] | (Risso, 1810) | Guvid de nisip | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[294] | |
Pomatoschistus minutus[295][296] | (Pallas, 1770) | Guvid de mâl | Nativă | Bulgaria, România, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[297] | |
Pomatoschistus pictus[298][299] | Malm, 1865 | Guvid colorat | Accidentală | Bulgaria, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[300] | |
Ponticola cephalargoides[301] | (Pinchuk, 1976) | Guvid de mare | Nativă | Bulgaria, România, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[302] | |
Ponticola eurycephalus[303] | (Kessler, 1874) | Guvid cu cap mare, Guvid de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[304] | |
Ponticola kessleri[305] | (Günther, 1861) | Guvid de baltă | Nativă | Bulgaria, România, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[306] | |
Ponticola platyrostris[307] | (Pallas, 1814) | Guvid cu botul turtit | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[308] | |
Ponticola ratan[309] | (Nordmann, 1840) | Guvid ratan | Nativă | Bulgaria, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neevaluată | |
Ponticola syrman[310] | (Nordmann, 1840) | Guvid de Razelm | Nativă | Bulgaria, România, Rusia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[311] | |
Proterorhinus marmoratus[312] | (Pallas, 1814) | Moacă de brădiș | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[313] | |
Tridentiger trigonocephalus[314] | (Gill, 1859) | Guvid cameleon | Invazivă | Bulgaria, Ucraina | Neevaluată | |
Zebrus zebrus[315] | (Risso, 1827) | Guvid zebră | Accidentală | Turcia | Neamenințată cu dispariția[316] | |
Zosterisessor ophiocephalus (Gobius ophiocephalus)[317][318] | (Pallas, 1814) | Guvid de iarbă | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[319] | |
Familia: Labridae | ||||||
Coris julis[320][321] | (Linnaeus, 1758) | Pește păun | Nativă | Bulgaria, România, Turcia | Neamenințată cu dispariția[322] | |
Ctenolabrus rupestris[323][324] | (Linnaeus, 1758) | Lapină, Lapină rupestră | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[325] | |
Labrus bergylta[326][327] | Linnaeus, 1758 | Buzat curcubeu | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[328] | |
Labrus merula[329][330] | Linnaeus, 1758 | Buzat cafeniu | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[331] | |
Labrus viridis[332][333] | Linnaeus, 1758 | Buzat, Lapină mare | Nativă | Bulgaria, România, Turcia, Ucraina | Vulnerabilă[334] | |
Symphodus cinereus[335][336] | (Bonnaterre, 1788) | Lapină cenușie, Lapină comună | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[337] | |
Symphodus ocellatus[338][339] | Forsskål, 1775 | Steluță, Lapină steluță | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[340] | |
Symphodus roissali[341][342] | (Risso, 1810) | Lapină cu cinci pete | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[343] | |
Symphodus rostratus (Symphodus scina)[344][345] | (Bloch, 1791) | Lapină cu bot mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[346] | |
Symphodus tinca[347][348] | (Linnaeus, 1758) | Lapină păun, Lapină brună | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[349] | |
Familia: Pomacentridae | ||||||
Chromis chromis[350][351] | (Linnaeus, 1758) | Castanelă, Cromis, Cromos, Biban de mare galben | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[352] | |
Familia: Mugilidae | ||||||
Chelon labrosus[353][354] | (Risso, 1827) | Chefal buzat | Nativă | Bulgaria,Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[355] | |
Liza aurata[356][357] | (Risso, 1810) | Chefal, Chefal auriu, Singhil | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[358] | |
Liza haematocheilus (Mugil soiuy)[359] | (Temminck & Schlegel, 1845) | Chefal cu ochii roșii, Pilengas | Introdusă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neevaluată | |
Liza ramada[360][361] | (Risso, 1810) | Platarin, Chefal cu coada lată | Nativă | Bulgaria, România, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[362] | |
Liza saliens[363] | (Risso, 1810) | Ostreinos | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[364] | |
Mugil cephalus[365][366] | Linnaeus, 1758 | Laban, Chefal mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[367] | |
Familia: Carangidae | ||||||
Lichia amia[368] | Linnaeus, 1758 | Lichie | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[369] | |
Trachurus mediterraneus (subspecia Trachurus mediterraneus ponticus)[370][371] | (Steindachner, 1868) | Stavrid, Stavrid mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[372] | |
Trachurus trachurus[373][374] | (Linnaeus, 1758) | Stavrid atlantic, Stavrid negru | Nativă | Bulgaria, România, Turcia, Ucraina | Vulnerabilă[375] | |
Naucrates ductor[376][377] | (Linnaeus, 1758) | Pește pilot | Accidentală | Bulgaria, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[378] | |
Familia: Centracanthidae | ||||||
Centracanthus cirrus[379] | Rafinesque, 1810 | Smarid mustăcios, Centracant | Invazivă | România, Turcia | Neamenințată cu dispariția[380] | |
Spicara maena[381][382] | (Linnaeus, 1758) | Smarid mediteranean | Nativă | Bulgaria,Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[383] | |
Spicara flexuosa (Spicara maena flexuosa)[384][385] | Rafnesque, 1810 | Smarid mediteranean | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[386] | |
Spicara smaris[387][388] | (Linnaeus, 1758) | Smarid, Smarid auriu | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[389] | |
Familia: Centrarchidae | ||||||
Lepomis gibbosus[390][391] | (Linnaeus, 1758) | Biban soare | Invazivă | Bulgaria, România, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[392] | |
Familia: Chaetodontidae | ||||||
Heniochus acuminatus[393][394] | (Linnaeus, 1758) | Pește flamură | Accidentală | Bulgaria, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[395] | |
Familia: Moronidae | ||||||
Dicentrarchus labrax (Morone labrax)[396][397] | (Linnaeus, 1758) | Lavrac, Lup de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[398] | |
Morone saxatilis[399] | (Walbaum, 1792) | Lavrac vărgat, Biban vărgat | Introdusă | Bulgaria, Rusia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[400] | |
Familia: Mullidae | ||||||
Mullus barbatus[401][402] | Linnaeus, 1758 | Barbun | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[403] | |
Mullus surmuletus[404][405] | Linnaeus, 1758 | Barbun vărgat, Barbun roșu | Nativă | Bulgaria | Neamenințată cu dispariția[406] | |
Familia: Percidae | ||||||
Percarina demidoffii[407] | Nordmann, 1840 | Percarină pontică, Biban mic | Nativă | Bulgaria, România, Ucraina | Aproape amenințată cu dispariția[408] | |
Percarina maeotica[409] | Kuznetsov, 1888 | Percarină de Azov | Nativă | Bulgaria, Rusia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[410] | |
Sander marinus[411] | (Cuvier, 1828) | Salău de mare | Nativă | Bulgaria, Ucraina | Date insuficiente[412] | |
Familia: Pomatomidae | ||||||
Pomatomus saltatrix[413] | (Linnaeus, 1766) | Lufar | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Vulnerabilă[414] | |
Familia: Echeneidae | ||||||
Echeneis naucrates[415][416] | (Linnaeus, 1758) | Pește ventuză dungat | Accidentală | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[417] | |
Familia: Sciaenidae | ||||||
Argyrosomus regius[418][419] | Asso, 1801 | Culbin, Milacop argintiu | Nativă | Bulgaria | Neamenințată cu dispariția[420] | |
Sciaena umbra (Corvina umbra)[421][422] | (Linnaeus, 1758) | Corb de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Aproape amenințată cu dispariția[423] | |
Umbrina cirrosa (Sciaena cirrosa)[424][425] | (Linnaeus, 1758) | Milacop | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Vulnerabilă [426] | |
Familia: Serranidae | ||||||
Serranus cabrilla[427][428] | (Linnaeus, 1758) | Biban de mare | Nativă | Bulgaria, România, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[429] | |
Serranus hepatus[430][431] | (Linnaeus, 1758) | Biban de mare mediteranean | Invazivă | România, Turcia | Neamenințată cu dispariția[432] | |
Serranus scriba[433][434] | (Linnaeus, 1758) | Biban de mare pătat | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[435] | |
Familia: Sparidae | ||||||
Boops boops[436][437] | (Linnaeus, 1758) | Gupă | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[438] | |
Dentex dentex[439][440] | (Linnaeus, 1758) | Dințat | Nativă | Bulgaria, România, Turcia, Ucraina | Vulnerabilă[441] | |
Diplodus annularis[442][443] | (Linnaeus, 1758) | Sparos, Caras de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[444] | |
Diplodus puntazzo (Charax puntazzo)[445][446] | Cetti, 1777 | Hienă de mare, Carax | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[447] | |
Diplodus sargus[448][449] | (Linnaeus, 1758) | Sparus cu coada neagră, Sparos alb | Nativă | Bulgaria, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[450] | |
Diplodus vulgaris[451][452] | (Geoffroy Saint-Hilaire, 1817) | Sparus negru, Doradă comună dungată | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[453] | |
Lithognathus mormyrus[454][455] | (Linnaeus, 1758) | Pagel dungat | Accidentală | Bulgaria | Neamenințată cu dispariția[456] | |
Oblada melanura[457][458] | (Linnaeus, 1758) | Obladă | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[459] | |
Pagellus erythrinus[460][461] | (Linnaeus, 1758) | Pagel, Pagel roșu, Sparid | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[462] | |
Sarpa salpa (Boops salpa)[463][464] | (Linnaeus, 1758) | Salpă | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[465] | |
Sparus aurata[466][467] | Linnaeus, 1758 | Doradă | Nativă | Bulgaria, Georgia, România,Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[468] | |
Spondyliosoma cantharus[469][470] | (Linnaeus, 1758) | Cantar | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[471] | |
Familia: Sphyraenidae | ||||||
Sphyraena pinguis[472] | (Günther, 1874) | Baracudă roșie | Accidentală | Bulgaria, Ucraina | Neevaluată | |
Sphyraena sphyraena[473] | (Linnaeus, 1758) | Luci, Baracudă europeană | Nativă | Bulgaria, România, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[474] | |
Familia: Trichiuridae | ||||||
Lepidopus caudatus[475][476] | (Euphrasen, 1788) | Pește sabie, Pește sabie cu coadă, Pește teacă | Accidentală | Bulgaria, Turcia | Date insuficiente[477] | |
Familia: Scombridae | ||||||
Auxis rochei[478] | (Lacépède, 1800) | Ton negru | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[479] | |
Euthynnus alletteratus[480] | (Rafinesque, 1810) | Ton mic | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[481] | |
Sarda sarda[482][483] | Bloch, 1793 | Pălămidă | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[484] | |
Scomber colias (Pneumatophorus colias)[485][486] | Gmelin, 1789 | Colios | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[487] | |
Scomber japonicus[488] | Houttuyn,1782 | Macrou spaniol | Nativă | Bulgaria, România, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[489] | |
Scomber scombrus[490] | Linnaeus, 1758 | Scrumbie albastră, Macrou de Atlantic | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[491] | |
Thunnus thynnus[492][493] | (Linnaeus, 1758) | Ton, Ton roșu | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Amenințată cu dispariția[494] | |
Familia: Xiphiidae | ||||||
Xiphias gladius[495] | Linnaeus, 1758 | Pește spadă | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[496] | |
Familia: Ammodytidae | ||||||
Gymnammodytes cicerelus[497] | (Rafinesque, 1810) | Uva | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[498] | |
Familia: Trachinidae | ||||||
Trachinus draco[499][500] | Linnaeus, 1758 | Dragon, Drac de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[501] | |
Familia: Uranoscopidae | ||||||
Uranoscopus scaber[502][503] | Linnaeus, 1758 | Bou de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[504] | |
Ordinul: Pleuronectiformes | ||||||
Familia: Scophthalmidae | ||||||
Scophthalmus maeoticus (Psetta maxima maeotica)[505] | (Pallas, 1814) | Calcan | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neevaluată | |
Scophthalmus maximus (Psetta maxima torosa, Psetta maxima)[506][507] | (Linnaeus, 1758) | Calcan de Azov | Nativă | Bulgaria, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neevaluată | |
Scophthalmus rhombus[508][509] | (Linnaeus, 1758) | Calcan mic | Nativă | Bulgaria, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neevaluată | |
Familia: Bothidae | ||||||
Arnoglossus kessleri[510] | (Schmidt, 1915) | Arnoglosă, Arnoglosa Kessler | Nativă | Bulgaria, Georgia, Rusia, Turcia, Ucraina | Date insuficiente[511] | |
Arnoglossus laterna[512] | (Walbaum, 1792) | Arnoglosă mediteraneană | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[513] | |
Arnoglossus thori[514][515] | (Kyle, 1913) | Arnoglosă Thor | Nativă | Bulgaria, Turcia | Date insuficiente[516] | |
Familia: Pleuronectidae | ||||||
Platichthys flesus[517][518] | Linnaeus, 1758 | Cambulă | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[519] | |
Familia: Soleidae | ||||||
Buglossidium luteum[520][521] | (Risso, 1810) | Limbă de mare galbenă, Limbă de mare mică | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[522] | |
Microchirus variegatus[523] | (Donovan, 1808) | Limbă de mare vărgată | Nativă | Bulgaria, Turcia | Neamenințată cu dispariția[524] | |
Pegusa nasuta (Solea nasuta, Solea lascaris)[525] | (Pallas, 1814) | Limbă de mare | Nativă | Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia, Ucraina | Neamenințată cu dispariția[526] | |
Solea solea[527][528] | (Linnaeus, 1758) | Limbă de mare comună, Limbă de mare europeană | Nativă | Bulgaria, Turcia | Date insuficiente[529] | |
Ordinul: Tetraodontiformes | ||||||
Familia: Balistidae | ||||||
Balistes capriscus[530][531] | (Gmelin, 1789) | Balistă | Nativă | Bulgaria, Turcia, Ucraina | Vulnerabilă[532] |
Vezi și
- Listă de pești osoși din România
- Listă de pești cartilaginoși din România
- Listă de ciclostomi din România
- Lista peștilor din Marea Mediteraneană
Note
- ^ Abaza, V., Boicenco L., Bologa A.S., Dumitrache C., Moldoveanu M., Sburlea A., Staicu I., Timofte F., 2006. Biodiversity structure from the Romanian marine area. Cercetări marine - Recherches marines, INCDM Constanța, 36: 15-29.
- ^ Slastenenko, E., 1955-1956. Karadeniz Havzasi Baliklari (The Fishes of the Black Sea Basin). Et Ve Balik Kurumu Publishers, Istanbul, Turkey, 711 pp. (In Turkish).
- ^ А. Н. Световидов. Рыбы Черного Моря. Издательство «Наука» Москва, Ленинград 1964 (Определители по фауне СССР, издаваемые Зоологическим Институтом Академии Наук СССР, Том 86).
- ^ Васильева Е.Д. Рыбы Черного моря. Определитель морских, солоноватоводных, эвригалинных и проходных видов с цветными иллюстрациями, собранными С.В. Богородским. Москва, Изд-во ВНИРО, 2007.
- ^ „M. Yankova, D. Pavlov, P. Ivanova, E. Karpova, A. Boltachev, B. Öztürk, L. Bat, M. Oral and M. Mgeladze. Marine fishes in the Black Sea: recent conservation status. Mediterranean Marine Science, 15/2, 2014, 366-379”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c d Petru Bănărescu. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964.
- ^ a b c d Gheorghe Mohan, Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean, Constantin Pârvu. Istoria biologiei în date. Editura All. 1997
- ^ Sergiu I. Cărăușu. Tratat de ichtiologie. Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti 1952
- ^ Radu Gheorghe, Radu Elena. Determinator al principalelor specii de pești din Marea Neagră. Editura VIROM, 2008
- ^ Eudontomyzon mariae (Berg, 1931). FishBase
- ^ La lampreda ucraina, Eudontomyzon mariae (Berg, 1931). Associazione Ichthyos Italia
- ^ Eudontomyzon mariae. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Raja clavata Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Raie bouclée, Raja clavata, Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Malacoraja clavata. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Dasyatis pastinaca (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Pastenague commune, Dasyatis pastinaca, (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Dasyatis pastinaca. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Gymnura altavela (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Raie papillon épineuse, Gymnura altavela, (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Gymnura altavela. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Scyliorhinus canicula (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Petite roussette, Scyliorhinus canicula, (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Scyliorhinus canicula. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Sphyrna zygaena (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Sphyrna zygaena. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Hexanchus griseus (Bonnaterre, 1788). FishBase
- ^ Requin griset, Hexanchus griseus, (Bonnaterre, 1788). DORIS
- ^ Hexanchus griseus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Alopias vulpinus (Bonnaterre, 1788). FishBase
- ^ Requin-renard commun, Alopias vulpinus, (Bonnaterre, 1788). DORIS
- ^ Alopias vulpinus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Squalus acanthias Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Squalus acanthias. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Squalus blainville (Risso, 1827). FishBase
- ^ Squalus blainville. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Squatina squatina (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Ange de mer commun, Squatina squatina (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Squatina squatina. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Acipenser gueldenstaedtii Brandt & Ratzeburg, 1833. FishBase
- ^ Lo storione danubiano, Acipenser gueldenstaedtii Brandt& Ratzeburg, 1833. Associazione Ichthyos Italia
- ^ Acipenser gueldenstaedtii. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Acipenser nudiventris Lovetsky, 1828. FishBase
- ^ Lo storione tozzo, Acipenser nudiventris Lovetzky, 1828. Associazione Ichthyos Italia
- ^ Acipenser nudiventris. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Acipenser persicus Borodin, 1897. FishBase
- ^ Lo storione persiano, Acipenser persicus, Borodin, 1897. Associazione Ichthyos Italia
- ^ Acipenser persicus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Acipenser ruthenus Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Sterlet, Acipenser ruthenus Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Lo storione sterleto, Acipenser ruthenus, Linnaeus, 1758. Associazione Ichthyos Italia
- ^ Acipenser ruthenus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Acipenser stellatus Pallas, 1771. FishBase
- ^ Lo storione stellato, Acipenser stellatus Pallas, 1771. Associazione Ichthyos Italia
- ^ Acipenser stellatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Acipenser sturio Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Esturgeon européen, Acipenser sturio Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Lo storione comune, Acipenser sturio Linnaeus, 1758. Associazione Ichthyos Italia
- ^ Acipenser sturio. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Huso huso (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Lo storione attilo o ladano o beluga, Huso huso (Linnaeus, 1758). Associazione Ichthyos Italia
- ^ Huso huso. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Anguilla anguilla (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Anguille, Anguilla anguilla (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ L'anguilla, Anguilla anguilla (Linnaeus, 1758). Associazione Ichthyos Italia
- ^ Anguilla anguilla. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Conger conger (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Congre, Conger conger (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Conger conger. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Engraulis encrasicolus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Anchois, Engraulis encrasicolus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Engraulis encrasicolus (Linnaeus, 1758). FAO
- ^ Engraulis encrasicolus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Alosa tanaica (Grimm, 1901). FishBase
- ^ L'alosa del mar d'Azov, Alosa tanaica (Grimm, 1901). Associazione Ichthyos Italia
- ^ Alosa tanaica. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Alosa fallax (Lacepède, 1803). FishBase
- ^ L'alosa o cheppia, Alosa fallax (Lacepède, 1803). Associazione Ichthyos Italia
- ^ Alosa fallax. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Alosa immaculata Bennett, 1835. FishBase
- ^ L'alosa nerica, Alosa immaculata Bennett, 1835. Associazione Ichthyos Italia
- ^ Alosa immaculata. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Alosa maeotica (Grimm, 1901). FishBase
- ^ L'alosa del mar Nero, Alosa maeotica (Grimm, 1901). Associazione Ichthyos Italia
- ^ Alosa maeotica. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Alosa tanaica (Grimm, 1901). FishBase
- ^ L'alosa del mar d'Azov, Alosa tanaica (Grimm, 1901). Associazione Ichthyos Italia
- ^ Alosa tanaica. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Clupeonella cultriventris (Nordmann, 1840). FishBase
- ^ Lo spratto del mar Nero, Clupeonella cultriventris (Nordmann, 1840). Associazione Ichthyos Italia
- ^ Clupeonella cultriventris. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Sardina pilchardus (Walbaum, 1792). FishBase
- ^ Sardine d’Europe, Sardina pilchardus (Walbaum, 1792). DORIS
- ^ Sardina pilchardus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Sardinella aurita Valenciennes, 1847. FishBase
- ^ Sardinella aurita. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Sprattus sprattus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Sprattus sprattus (Linnaeus, 1758). FAO
- ^ Salmo coruhensis Turan, Kottelat & Engin, 2010. FishBase
- ^ Salmo labrax Pallas, 1814. FishBase
- ^ La trota del mar Nero Salmo labrax, Pallas 1814. Associazione Ichthyos Italia
- ^ Salmo labrax. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Salmo rizeensis Turan, Kottelat & Engin, 2010. FishBase
- ^ Salmo trutta Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Truite de rivière, Salmo trutta fario Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ La trota atlantica, Salmo trutta Linnaeus 1758. Associazione Ichthyos Italia
- ^ Salmo trutta. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Merlangius merlangus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ FAO. Species Fact Sheets. Merlangius merlangus (Linnaeus, 1758)
- ^ Merlangius merlangus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Micromesistius poutassou (Risso, 1827). FishBase
- ^ Micromesistius poutassou (Risso, 1826). FAO
- ^ Gaidropsarus mediterraneus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Motelle à trois barbillons, Gaidropsarus mediterraneus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Merluccius merluccius (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Merlu commun, Merluccius merluccius (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ FAO. Species Fact Sheets. Merluccius merluccius (Linneaus, 1758)
- ^ Merluccius merluccius. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Ophidion rochei Müller, 1845. FishBase
- ^ Ophidion rochei. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Lophius budegassa Spinola, 1807. FishBase
- ^ Lophius budegassa. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Lophius piscatorius Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Baudroie, Lophius piscatorius Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Lophius piscatorius. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Atherina boyeri Risso, 1810. FishBase
- ^ Joël, Atherina boyeri Risso, 1810. DORIS
- ^ Atherina boyeri. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Atherina hepsetus Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Sauclet, Atherina hepsetus Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Belone belone (Linnaeus, 1761). FishBase
- ^ Orphie commune, Belone belone (Linnaeus, 1761). DORIS
- ^ Belone belone. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Gambusia holbrooki Girard, 1859. FishBase
- ^ Gambusia holbrooki. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Zeus faber Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Saint-pierre, Zeus faber Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Zeus faber. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Gasterosteus aculeatus Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Épinoche à trois épines, Gasterosteus aculeatus Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Gasterosteus aculeatus The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Pungitius platygaster (Kessler, 1859). FishBase
- ^ Pungitius platygaster. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Hippocampus guttulatus Cuvier, 1829. FishBase
- ^ Hippocampe moucheté, Hippocampus guttulatus Cuvier, 1829. DORIS
- ^ Hippocampus guttulatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Nerophis ophidion (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Nérophis ophidion, Nerophis ophidion (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Nerophis ophidion. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Syngnathus abaster Risso, 1827. FishBase
- ^ Syngnathus abaster. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Syngnathus acus Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Grand syngnathe, Syngnathus acus Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Syngnathus acus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Syngnathus schmidti Popov, 1927. FishBase
- ^ Syngnathus schmidti. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Syngnathus tenuirostris Rathke, 1837. FishBase
- ^ Syngnathe à long museau, Syngnathus tenuirostris Rathke, 1837. DORIS
- ^ Syngnathus tenuirostris. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Syngnathus typhle Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Siphonostome, Syngnathus typhle Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Syngnathus typhle. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Syngnathus variegatus Pallas, 1814. FishBase
- ^ Syngnathus variegatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Scorpaena notata Rafinesque, 1810. FishBase
- ^ Petite rascasse rouge, Scorpaena notata Rafinesque, 1810. DORIS
- ^ Scorpaena notata. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Scorpaena porcus Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Rascasse brune, Scorpaena porcus Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Scorpaena porcus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Dactylopterus volitans (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Grondin volant, Dactylopterus volitans (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Dactylopterus volitans. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Chelidonichthys cuculus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Grondin rouge, Chelidonichthys cuculus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Chelidonichthys cuculus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Chelidonichthys lucerna (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Grondin-perlon, Chelidonichthys lucerna (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Chelidonichthys lucerna. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Eutrigla gurnardus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Eutrigla gurnardus (Linnaeus, 1758). FAO
- ^ Apletodon bacescui (Murgoci, 1940). FishBase
- ^ Apletodon bacescui. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Diplecogaster bimaculata (Bonnaterre, 1788). FishBase
- ^ Diplecogaster bimaculata bimaculata. DORIS
- ^ Diplecogaster bimaculata. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Lepadogaster candolii Risso, 1810. FishBase
- ^ Lepadogaster candolii. DORIS
- ^ Lepadogaster lepadogaster (Bonnaterre, 1788). FishBase
- ^ Lepadogaster lepadogaster. DORIS
- ^ Lepadogaster lepadogaster. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Aidablennius sphynx (Valenciennes, 1836). FishBase
- ^ Blennie sphinx, Aidablennius sphynx (Valenciennes, 1836). DORIS
- ^ Aidablennius sphynx. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Blennius ocellaris Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Blennie papillon, Blennius ocellaris Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Blennius ocellaris. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Coryphoblennius galerita (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Blennie coiffée, Coryphoblennius galerita (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Coryphoblennius galerita. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Microlipophrys adriaticus (Steindachner & Kolombatovic, 1883). FishBase
- ^ Microlipophrys adriaticus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Parablennius gattorugine (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Cabot, Parablennius gattorugine (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Parablennius gattorugine. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Parablennius incognitus (Bath, 1968). FishBase
- ^ Blennie diabolo, Parablennius incognitus (Bath, 1968). DORIS
- ^ Parablennius incognitus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Parablennius sanguinolentus (Pallas, 1814). FishBase
- ^ Blennie palmicorne, Parablennius sanguinolentus (Pallas, 1814). DORIS
- ^ Parablennius sanguinolentus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Parablennius tentacularis (Brünnich, 1768). FishBase
- ^ Blennie cornue, Parablennius tentacularis (Brünnich, 1768). DORIS
- ^ Parablennius tentacularis. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Parablennius zvonimiri (Kolombatovic, 1892). FishBase
- ^ Blennie de Zvonimir, Parablennius zvonimiri (Kolombatovic, 1892). DORIS
- ^ Parablennius zvonimiri. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Salaria pavo (Risso, 1810). FishBase
- ^ Blennie-paon, Salaria pavo (Risso, 1810). DORIS
- ^ Salaria pavo. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Tripterygion tripteronotum (Risso, 1810). FishBase
- ^ Triptérygion rouge, Tripterygion tripteronotum (Risso, 1810). DORIS
- ^ Tripterygion tripteronotum. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Callionymus fasciatus Valenciennes, 1837. FishBase
- ^ Callionymus fasciatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Callionymus lyra Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Dragonnet, Callionymus lyra Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Callionymus lyra. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Callionymus pusillus Delaroche, 1809. FishBase
- ^ Callionyme élégant, Callionymus pusillus Delaroche, 1809. DORIS
- ^ Callionymus pusillus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Callionymus risso Lesueur, 1814. FishBase
- ^ Callionyme bélène, Callionymus risso Lesueur, 1814. DORIS
- ^ Callionymus risso. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Aphia minuta (Risso, 1810). FishBase
- ^ Gobie transparent, Aphia minuta (Risso, 1810). DORIS
- ^ Babka gymnotrachelus (Kessler, 1857). FishBase
- ^ Babka gymnotrachelus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Benthophiloides brauneri Beling & Iljin, 1927. FishBase
- ^ Benthophiloides brauneri. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Benthophilus stellatus (Sauvage, 1874). FishBase
- ^ Benthophilus stellatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Benthophilus nudus Berg, 1898. FishBase
- ^ Benthophilus nudus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Caspiosoma caspium (Kessler, 1877). FishBase
- ^ Caspiosoma caspium. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Chromogobius zebratus (Kolombatovic, 1891). FishBase
- ^ Gobie grêle zébré, Chromogobius zebratus (Kolombatovic, 1891). DORIS
- ^ Chromogobius zebratus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Chromogobius quadrivittatus (Steindachner, 1863). FishBase
- ^ Gobie à quatre bande, Chromogobius quadrivittatus (Steindachner, 1863). DORIS
- ^ Chromogobius quadrivittatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Gammogobius steinitzi Bath, 1971. FishBase
- ^ Gobie de Steinitz, Gammogobius steinitzi Bath, 1971. DORIS
- ^ Gammogobius steinitzi. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Gobius auratus Risso, 1810. FishBase
- ^ Gobie doré, Gobius auratus Risso, 1810. DORIS
- ^ Gobius auratus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Gobius bucchichi Steindachner, 1870. FishBase
- ^ Gobie moucheté, Gobius bucchichi Steindachner, 1870. DORIS
- ^ Gobius bucchichi. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Gobius cobitis Pallas, 1814. FishBase
- ^ Gobie à grosse tête, Gobius cobitis Pallas, 1814. DORIS
- ^ Gobius cruentatus Gmelin, 1789. FishBase
- ^ Gobie à bouche rouge, Gobius cruentatus Gmelin, 1789. DORIS
- ^ Gobius cruentatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Gobius niger Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Gobie noir, Gobius niger Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Gobius niger. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Gobius paganellus Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Gobie paganel, Gobius paganellus Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Gobius paganellus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Gobius xanthocephalus Heymer & Zander, 1992. FishBase
- ^ Gobie à tête jaune, Gobius xanthocephalus Heymer & Zander, 1992. DORIS
- ^ Gobius xanthocephalus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Knipowitschia cameliae Nalbant & Oțel, 1995. FishBase
- ^ Knipowitschia cameliae. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Knipowitschia caucasica (Berg, 1916). FishBase
- ^ Knipowitschia caucasica. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Knipowitschia longecaudata (Kessler, 1877). FishBase
- ^ Knipowitschia longecaudata. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Mesogobius batrachocephalus (Pallas, 1814). FishBase
- ^ Mesogobius batrachocephalus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Millerigobius macrocephalus (Kolombatovic, 1891). FishBase
- ^ Millerigobius macrocephalus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Neogobius fluviatilis (Pallas, 1814). FishBase
- ^ Neogobius fluviatilis. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Neogobius melanostomus (Pallas, 1814). FishBase
- ^ Neogobius melanostomus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Pomatoschistus bathi Miller, 1982. FishBase
- ^ Pomatoschistus bathi Miller, 1982. DORIS
- ^ Pomatoschistus bathi. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Pomatoschistus marmoratus (Risso, 1810). FishBase
- ^ Pomatoschistus marmoratus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Pomatoschistus minutus (Pallas, 1770). FishBase
- ^ Gobie de sable, buhotte, Pomatoschistus minutus (Pallas, 1770). DORIS
- ^ Pomatoschistus minutus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Pomatoschistus pictus (Malm, 1865). FishBase
- ^ Gobie varié, Pomatoschistus pictus (Malm, 1865). DORIS
- ^ Pomatoschistus pictus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Ponticola cephalargoides (Pinchuk, 1976). FishBase
- ^ Ponticola cephalargoides. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Ponticola eurycephalus (Kessler, 1874). FishBase
- ^ Ponticola eurycephalus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Ponticola kessleri (Günther, 1861). FishBase
- ^ Ponticola kessleri. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Ponticola platyrostris (Pallas, 1814). FishBase
- ^ Ponticola platyrostris. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Ponticola ratan (Nordmann, 1840). FishBase
- ^ Ponticola syrman (Nordmann, 1840). FishBase
- ^ Ponticola syrman. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Proterorhinus marmoratus (Pallas, 1814). FishBase
- ^ Proterorhinus marmoratus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Tridentiger trigonocephalus (Gill, 1859). FishBase
- ^ Zebrus zebrus (Risso, 1827). FishBase
- ^ Zebrus zebrus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Zosterisessor ophiocephalus (Pallas, 1814). FishBase
- ^ Gobie-lote, Zosterisessor ophiocephalus (Pallas, 1814). DORIS
- ^ Zosterisessor ophiocephalus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Coris julis (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Girelle commune, Coris julis (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Coris julis. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Ctenolabrus rupestris (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Rouquié, Ctenolabrus rupestris (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Ctenolabrus rupestris. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Labrus bergylta Ascanius, 1767. FishBase
- ^ Grande vieille, Labrus bergylta Ascanius, 1767. DORIS
- ^ Labrus bergylta. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Labrus merula Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Labre merle, Labrus merula Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Labrus merula. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Labrus viridis Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Labre vert, Labrus viridis Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Labrus viridis. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Symphodus cinereus (Bonnaterre, 1788). FishBase
- ^ Crénilabre cendré, Symphodus cinereus (Bonnaterre, 1788). DORIS
- ^ Symphodus cinereus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Symphodus ocellatus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Crénilabre ocellé, Symphodus ocellatus (Forsskål, 1775). DORIS
- ^ Symphodus ocellatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Symphodus roissali (Risso, 1810). FishBase
- ^ Crénilabre à cinq taches, Symphodus roissali (Risso, 1810). DORIS
- ^ Symphodus roissali. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Symphodus rostratus (Bloch, 1791). FishBase
- ^ Sublet, Symphodus rostratus (Bloch, 1791). DORIS
- ^ Symphodus rostratus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Symphodus tinca (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Crénilabre paon, Symphodus tinca (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Symphodus tinca. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Chromis chromis (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Castagnole, Chromis chromis (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Chromis chromis. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Chelon labrosus (Risso, 1827). FishBase
- ^ Mulet lippu, Chelon labrosus (Risso, 1827). DORIS
- ^ Chelon labrosus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Liza aurata (Risso, 1810). FishBase
- ^ Mulet doré, Liza aurata (Risso, 1810). DORIS
- ^ Liza aurata. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Liza haematocheila (Temminck & Schlegel, 1845). FishBase
- ^ Liza ramada (Risso, 1827). FishBase
- ^ Mulet-porc, Liza ramada (Risso, 1826). DORIS
- ^ Liza ramada. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Liza saliens (Risso, 1810). FishBase
- ^ Liza saliens. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Mugil cephalus Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Mulet à grosse tête, Mugil cephalus Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Mugil cephalus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Lichia amia (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Lichia amia. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Trachurus mediterraneus (Steindachner, 1868). FishBase
- ^ Chinchard à queue jaune, Trachurus mediterraneus (Steindachner, 1868). DORIS
- ^ Trachurus mediterraneus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Trachurus trachurus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Chinchard commun, Trachurus trachurus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Trachurus trachurus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Naucrates ductor (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Poisson-pilote, Naucrates ductor (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Naucrates ductor. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Centracanthus cirrus Rafinesque, 1810. FishBase
- ^ Centracanthus cirrus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Spicara maena (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Mendole, Spicara maena (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Spicara maena. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Spicara maena (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Mendole, Spicara maena (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Spicara maena. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Spicara smaris (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Picarel, Spicara smaris (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Spicara smaris. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Lepomis gibbosus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Perche-soleil, Lepomis gibbosus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Lepomis gibbosus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Heniochus acuminatus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Poisson-cocher commun, Heniochus acuminatus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Heniochus acuminatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Dicentrarchus labrax (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Bar commun, loup, Dicentrarchus labrax (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Dicentrarchus labrax. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Morone saxatilis (Walbaum, 1792). FishBase
- ^ Morone saxatilis. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Mullus barbatus barbatus Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Rouget de vase, Mullus barbatus Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Mullus barbatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Mullus surmuletus Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Rouget-barbet de roche, Mullus surmuletus Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Mullus surmuletus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Percarina demidoffii Nordmann, 1840. FishBase
- ^ Percarina demidoffii. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Percarina maeotica Kuznetsov, 1888. FishBase
- ^ Percarina maeotica. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Sander marinus (Cuvier, 1828). FishBase
- ^ Sander marinus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Pomatomus saltatrix (Linnaeus, 1766). FishBase
- ^ Pomatomus saltatrix. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Echeneis naucrates Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Rémora rayé, Echeneis naucrates Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Echeneis naucrates. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Argyrosomus regius (Asso, 1801). FishBase
- ^ Maigre commun, Argyrosomus regius (Asso, 1801). DORIS
- ^ Argyrosomus regius. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Sciaena umbra Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Corb commun, Sciaena umbra Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Sciaena umbra. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Umbrina cirrosa (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Ombrine côtière, Umbrina cirrosa (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Umbrina cirrosa. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Serranus cabrilla (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Serran-chèvre, Serranus cabrilla (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Serranus cabrilla. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Serranus hepatus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Serran-hépate, Serranus hepatus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Serranus hepatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Serranus scriba (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Serran-écriture, Serranus scriba (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Serranus scriba. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Boops boops (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Bogue, Boops boops (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Boops boops. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Dentex dentex (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Denté commun, Denti, Dentex dentex (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Dentex dentex. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Diplodus annularis (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Sparaillon, Diplodus annularis (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Diplodus annularis. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Diplodus puntazzo (Walbaum, 1792). FishBase
- ^ Sar à museau pointu, Diplodus puntazzo (Cetti, 1777). DORIS
- ^ Diplodus puntazzo. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Diplodus sargus sargus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Sar commun, Diplodus sargus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Diplodus sargus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Diplodus vulgaris (Geoffroy Saint-Hilaire, 1817). FishBase
- ^ Sar à tête noire, Diplodus vulgaris (Geoffroy Saint Hilaire, 1817). DORIS
- ^ Diplodus vulgaris. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Lithognathus mormyrus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Marbré, Lithognathus mormyrus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Lithognathus mormyrus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Oblada melanura (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Oblade, Oblada melanura (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Oblada melanura. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Pagellus erythrinus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Pageot commun, Pagellus erythrinus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Pagellus erythrinus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Sarpa salpa (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Saupe, Sarpa salpa (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Sarpa salpa. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Sparus aurata Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Dorade (daurade) royale, Sparus aurata Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Sparus aurata. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Spondyliosoma cantharus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Dorade grise, Spondyliosoma cantharus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Spondyliosoma cantharus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Sphyraena pinguis Günther, 1874. FishBase
- ^ Sphyraena sphyraena (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Sphyraena sphyraena. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Lepidopus caudatus (Euphrasen, 1788). FishBase
- ^ Sabre argenté, Lepidopus caudatus (Euphrasen, 1788). DORIS
- ^ Lepidopus caudatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Auxis rochei (Risso, 1810). FishBase
- ^ Auxis rochei. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Euthynnus alletteratus (Rafinesque, 1810). FishBase
- ^ Euthynnus alletteratus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Sarda sarda (Bloch, 1793). FishBase
- ^ Bonite à dos rayé, Sarda sarda (Bloch, 1793). DORIS
- ^ Sarda sarda. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Scomber colias Gmelin, 1789. FishBase
- ^ Maquereau espagnol, Scomber colias Gmelin, 1789. DORIS
- ^ Scomber colias. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Scomber japonicus Houttuyn, 1782. FishBase
- ^ Scomber japonicus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Scomber scombrus Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Scomber scombrus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Thunnus thynnus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Thon rouge, Thunnus thynnus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Thunnus thynnus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Xiphias gladius Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Xiphias gladius. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Gymnammodytes cicerelus (Rafinesque, 1810). FishBase
- ^ Gymnammodytes cicerelus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Trachinus draco Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Grande vive, Trachinus draco Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Trachinus draco. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Uranoscopus scaber Linnaeus, 1758. FishBase
- ^ Uranoscope, Uranoscopus scaber Linnaeus, 1758. DORIS
- ^ Uranoscopus scaber. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Scophthalmus maeoticus (Pallas, 1814). FishBase
- ^ Scophthalmus maximus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Turbot, Scophthalmus maximus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Scophthalmus rhombus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Barbue, Scophthalmus rhombus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Arnoglossus kessleri Schmidt, 1915. FishBase
- ^ Arnoglossus kessleri. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Arnoglossus laterna (Walbaum, 1792). FishBase
- ^ Arnoglossus laterna. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Arnoglossus thori Kyle, 1913. FishBase
- ^ Arnoglosse de Thor, Arnoglossus thori Kyle, 1913. DORIS
- ^ Arnoglossus thori. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Platichthys flesus (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Flet, Platichthys flesus (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Platichthys flesus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Buglossidium luteum (Risso, 1810). FishBase
- ^ Petite sole jaune, Buglossidium luteum (Risso, 1810). DORIS
- ^ Buglossidium luteum. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Microchirus variegatus (Donovan, 1808). FishBase
- ^ Microchirus variegatus. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Pegusa nasuta (Pallas, 1814). FishBase
- ^ Pegusa lascaris. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Solea solea (Linnaeus, 1758). FishBase
- ^ Sole, Solea solea (Linnaeus, 1758). DORIS
- ^ Solea solea. The IUCN Red List of Threatened Species
- ^ Balistes capriscus Gmelin, 1789. FishBase
- ^ Baliste commun, Balistes capriscus Gmelin, 1789. DORIS
- ^ Balistes capriscus. The IUCN Red List of Threatened Species
Bibliografie
- Petru Bănărescu. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964.
- Petru Bănărescu. Fauna Republicii Socialiste România. Vol. XII : Fascicula 1: Cyclostomata și Chondrichthyes (Cyclostomi și selacieni). București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1969, 102 p.
- Sergiu I. Cărăușu. Tratat de ichtiologie. Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti 1952, 804 p.
- George D. Vasiliu. Peștii apelor noastre. București : Edit. Științifică, 1959.
- Th. Bușniță, I. Alexandrescu. Atlasul peștilor din apele R.S. România. București, 1971.
- Gr . Antipa. Fauna ichtiologică a României. București, 1909.
- L. Lustun, I. Rădulescu, V. Voican. Dicționar piscicol. Editura Ceres. București 1978.
- Vasile Oțel. Atlasul peștilor din Rezervația Biosferei Delta Dunării, Editura Centrul de Informare Tehnologică Delta Dunării, INCDDD, Tulcea, 2007, 481 p.
- Radu Gheorghe, Radu Elena. Determinator al principalelor specii de pești din Marea Neagră. Editura VIROM, 2008, 558 pp.
- M. Yankova, D. Pavlov, P. Ivanova, E. Karpova, A. Boltachev, B. Öztürk, L. Bat, M. Oral and M. Mgeladze. Marine fishes in the Black Sea: recent conservation status. Mediterranean Marine Science, 15/2, 2014, 366-379 Arhivat în , la Wayback Machine.
- Marius Skolka Marian, Traian Gomoiu. Specii invazive în Marea Neagră. Impactul ecologic al pătrunderii de noi specii în ecosistemele acvatice. Ovidius University Press, Constanța, 2004 Arhivat în , la Wayback Machine.
- Valeria Abaza, Laura Boicenco, A. S. Bologa, Camelia Dumitrache, Maria Moldoveanu, Alice Sburlea, I. Staicu, F. Timofte. Biodiversity Structure from the Romanian Marine Area. Cercetari marine – Recherches marines, INCDM Constanta, 36: 15-29.
- Tamara Shiganova, Bayram Öztürk. Trend on increasing Mediterranean species arrival into the Black Sea. in Climate forcing and its impact on the Black Sea marine biota. CIESM Workshop Monographs. No: 39, 2010
- Çetin Keskin. A review of fish fauna in the Turkish Black Sea (Karadeniz balık faunası). J. Black Sea/Mediterranean Environment, Vol. 16(2): 195-210 (2010)
- Болтачев А.Р., Карпова Е.П. Фаунистическая ревизия чужеродных видов рыб в Чёрном Море. Российский Журнал Биологических Инвазий, 2014 год, № 3 Arhivat în , la Wayback Machine.
- Aleksandrov, A. I., 1927: Anchois de la mer d'Azoff et de la mer Noire, leurs origine et indications taxonomiques. Reports of the Scientific Station of Fisheries in Kertch v. 1 (2–3): 37–99.
- Kessler, K. T., 1860: A zoological voyage to the northern coast of the Black Sea and Crimea in 1858. Kiev: 1–248, Pls. 1–2.
- Murgoci, A. A., 1940: Étude sur quelques espèces du genre Lepadogaster de la mer Noire. Comptes Rendus des Séances de l'Institut des Sciences de Roumanie, ancienne Académie des Sciences de Roumanie, Bucarest. v. 4 (núms. 5–6): 380—386.
- Murgoci, A. A., 1964: Contribution à la connaissance des gobiesocides (ordre des Xenopterygii) de la Mer Noire. Revue Roumaine de Biologie Serie de Zoologie v. 9 (núm. 5): 297—306.
- Pavlov, P. I., 1959: The clupeid genus Alosa in the northwestern part of the Black Sea. Inst. Akad. Nauk. USSR, Kiev: 252 pp.
- Slastenenko, E. P., 1935: The scorpionfishes Scorpaena of the Black Sea. Doklady Akademii nauk SSSR, v. 1: 74–80.
- Slastenenko, E. P., 1938: Les Poissons de la Mer Noire et de la Mer d'Azov. Annales scientifiques de l'Université de Jassy v. 25 (pt 2, núm. 1): 1–196.
- Slastenenko, E. P., 1955-1956: Karadeniz Havzasi Baliklari (The Fishes of the Black Sea Basin). Et Ve Balik Kurumu Publishers, Istanbul, Turkey, (In Turkish): 1–711.
- Мовчан Ю.В. (2011) Риби України, Київ, 420 с.
- Васильева Е. Д. Рыбы Черного моря. Москва: Изд-во ВНИРО, 2007. — 238 с.
- А. Н. Световидов. Рыбы Черного Моря. Академия Наук СССР. Издательство «Наука», Москва 1964.
- Ковтун O.A. (2012) Первая находка бычка Gammogobius steinitzi Bath, 1971 (Actinopterygii, Perciformes, Gobiidae) в морских подводных пещерах западного Крыма (Чёрное море) (Предварительное сообщение). Морський екологічний журнал, 3(11): 56.
- Yankova M., Pavlov D., Ivanova P., Karpova E., Boltachev A., Öztürk B., Bat L., Oral M., Mgeladze M. (2014) Marine fihes in the Black Sea: recent conservation status. Mediterranean Marine Science, 15(2): 366-379.
- N. Sh. Ninua, B. O. Japoshvili. Check List of Fishes of Georgia. Proceedings of the Institute of Zoology, 2008, XXIII, 163-176
Legături externe
- Peștii din Marea Neagră. EcoMareaNeagra
- Black Sea Red Data Book Arhivat în , la Wayback Machine.
- Species in Black Sea. FishBase
- Web Products: Large Marine Ecosystems – Black Sea[nefuncțională]
- Fish catch in the Black Sea over the last 30 years, Turkey and USSR Arhivat în , la Wayback Machine.
- Black Sea Fisheries
- Fishing 'destabilises Black Sea'
- Artüz M.L. (1999) INVENTORY OF EXISTING SPECIES AND THEIR HABITATS IN THE BOSPHORUS AREA Arhivat în , la Wayback Machine.. Marine bio abs., 1: 112–023.
- „Куцоконь Ю., Квач Ю. Українські назви міног і риб фауни України для наукового вжитку // Біологічні студії. — 2012. — Т. 6, №2. — С. 199—220”. Arhivat din original la .
- Black Sea Fishes Check List
Această listă este o listă de calitate, adică printre cele mai bune liste produse de comunitatea Wikipedia. Orice modificare ce nu îi compromite acest statut este binevenită.